Opriţi ciuma portocalie - Ultimele zile ale dictaturii Băsescu

România - ţara poliţiei politice

George Maior - şeful poliţiei politice din România

"635.000 de telefoane interceptate în România de către serviciile de informaţii româneşti, 23.000 de locaţii care sunt monitorizate audio-video ale unor oameni de afaceri şi oameni politici, acesta este regimul împotriva căruia lupt. Nu sunt de acord să vorbesc în şoaptă ca pe timpul lui Ceauşescu. Nu sunt de acord să vorbesc cu doamna mea la ureche, aşa cum probabil dumneavoastră şi mulţi dintre dumneavoastră o faceţi".

1997 sub Ceauşescu România avea 15.000 de agenţi în serviciile secrete.
2007 sub Băsescu România avea 40.000 de agenţi în serviciile secrete.
2011 tot sub Băsescu România ar avea 50.000 de agenţi secreţi.

Ne vom împrumuta oare la F.M.I. pentru a plăti peste jumătate de milion de interceptări ilegale şi zeci de mii de agenţi în serviciile secrete?

ARTICOLUL 28
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

Oare chiar aveţi mandate pentru atâtea sute de mii de telefoane interceptate domnule Maior?

Discursul şi arestarea unui om care încearcă să vorbească liber în Romania

Albert Einstein

Moartea lui Gaddafi sau despre barbaria Occidentului

articol scris de Horia Pătraşcu. Postarea originală o găsiţi aici

Zilele acestea am fost agasat, enervat, agresat, harțuit, iritat și scos din minți de imaginea unui cadavru expusă în cel mai deșănțat mod pe site-ul yahoo-ului și nu numai. Sentimentul că sunt împus cu un ac în ochi, sentimentul că îmi este violată retina, sentimentul că îmi sunt scormoniți creierii.

Apărătorii civilizației, ai democrației, ai drepturilor omului, ai menajării audio-vizualului popoarelor nu s-au simțit deloc jenați să arunce pe ecrane imaginea nudă (la propriu și la figurat) a unui cadavru. Mai mult decât atât, apărătorii democrației-drepturilor omului- ș.a.b. (și alte bulșituri) nu s-au dat în lături să difuzeze imaginile terifiante ale agoniei unui om în timp ce este ucis de către semenii săi.

Când e vorba de moarte, occidentalii sunt, de obicei, foarte pudici. Îi putem numi niște pudibonzi ai morții. La înmormântări poartă ochelari fumurii pentru a nu li se vedea lacrimile provocate (sau nu) de pierderea celui ce a răposat. Dr. G. nu își expune niciodată cadavrele pe care le autopsiază. Pe bulevardele occidentale nu întâlnești (așa cum întâlnești de exemplu în spațiul mioritic) buticuri funerare, cu sicrie și accesorii de mort. Occidentalul este foarte discret și reținut în privința spectacolului morții. Mai precis, nu lasă niciodată ca moartea să se dea în spectacol.

Ce îl face însă acum să difuzeze în neștire imaginea unui Gaddafi însângerat, în agonie? Cum se face că, brusc, renunță la principiile și ethosul său pentru a se deda precum un canibal înnebunit devorării unui cadavru, pentru a se deda unei pornografii necrofile? Cum de Occidentul devine deodată imun în fața spectacolului grotesc al morții?

Răspunsul oficial la această întrebare: nu noi l-am ucis, ci ei, rebelii. Ideile sugerate sunt: 1. Gaddafi și-a meritat soarta, a semănat vânt și a cules furtună; iată ce înseamnă o societate ce nu a cultivat Drepturile omului…. 2. noi, occidentalii, l-am fi judecat, dar ce să te faci cu această populație dornică de sânge, violentă, barbară și criminală și deci inferioară? Aș spune, după moda americană, că toate astea nu sunt decât bulșituri. Lucrurile care determină societatea occidentală să devoreze pornografic cadavrul lui Gaddafi sunt: 1. satisfacția de a vedea și de a transmite și altora ce îl așteaptă pe un tiran care nu știe să se supună la rândul lui (să nu uităm că recent același tiran era primit cu surle și trâmbițe în Europa); 2. ideea că în cazul lui Gaddafi (ca și în cazul lui Saddam) nu avem de a face cu oameni, ci cel mult cu animale cu chip de oameni, cu bestii și, prin urmare, în fața unor asemenea creaturi sentimentele umane (de milă, oroare, groază) devin automat suspendate. Nu pot să nu mă întreb în ce măsură aceeași idee nu este extinsă și la populații întregi (irakieni, libieni, chinezi, coreeni).

Occidentul a stat multă vreme sub fascinația morții. Execuțiile publice, ghilotina, spânzurătorile sunt practici de dată recentă. Acum nu mai are voie. Condamnarea la moarte este câh, nu e civilizată, contravine principiilor drepturilor omului. Dar ce bine e când același Occident are voie să se uite fără să-și încalce principiile, ce bine e când poate să facă în altă parte ce nu are voie să facă acasă! Ce bine îi face să mai vadă câte un irakian spânzurat, câte un libian împușcat în cap, mai ales când sunt și șefi de stat și mai ales când – nu-i așa, dragi telespectatori – nici măcar nici nu i-a ucis el. Câtă barbarie ascunde încă acest pervers ultrarafinat și ultracivilizat Occident a lăsat să se vadă zilele acestea yahoo-ul și în general site-urile mass-media!

Asasinat petrecut în Secţia 7 Poliţie Bucureşti sau cum ajung criminalii oameni ai legii

VERDICTUL LEGIŞTILOR: Bărbatul decedat în arestul Secției 7 de Poliție a fost ucis în bătaie.

Criminali sau oameni ai legii ?

România patria infractorilor. Ţara şpăgii şi a corupţiei instituţionalizate. "În Paris 80% din furturi sunt comise de români"

Conform publicaţiei "Le Figaro" care citează un oficial francez "80% din furturile comise în capitala Franţei au autori români".

A Paris, 80% des vols à la tire sont commis par des Roumains

Danemarca a catalogat România drept un "stat delincvent".

Cu câteva seri în urmă în faţa Secţiei 14 Poliţie, chiar din Piaţa Unirii lângă blocul meu o femeie zăcea bătută (din fericire de data aceasta nu de organe). Deşi ţipa, gemea şi plângea nimeni din poliţie nu a ieşit să o întrebe de sănătate. Ora era întâplător aceea la care se făcea schimb de tura între organele "de drept" ale statului român. Oamenii "legii" cum greşit li se spune poliţiştilor şiroiau înspre şi dinspre secţia de poliţie amintită. Poliţişti, femei, dar şi bărbaţi în putere, treceau teleghidaţi pe lângă corpul femeii agresate fără să schiţeze cel mai mic gest de compasiune, omenie, etc., durându-i fix în cot. Nu s-au gândit nici măcar să o întrebe dacă e nevoie de o ambulanţă (nu mai zic să o întrebe de agresiune, autor, etc.). Dintre oamenii (farade) legii care şiroiau efectiv indiferenţi pe lângă "body"-ul femeii în cauză am interpelat o tânără speranţă a Poliţiei Române, o agentă feroce luptătoare pentru apărarea ordinii (şi liniştii) publice, un vlastar feminin (credeam ca un nemernic că o agenta va fi mai sensibila la agresiunea asupra unei femei), trecătoare şi ea pe lângă corpul femeii prăbuşite pe lângă Loganurile Poliţiei Române. Cu o inocenţă demnă de frumuseţea fiicei mici a preşedintelui-sultan Băsescu, dar şi cu un ton obraznic mi-a mărturist suav "Şi eu ce pot să fac?". Alte cadre masculine au făcut demersuri asemănătoare cu cele ale femeii poliţist român purtându-se ca şi cum pe strada nu existam decât eu şi ei, ignorând total gemetele femeii agresate.

Sponsor oficial al întâmplării


Noapte bună România!

Practici totalitare în România. Bărbat răpit în plină stradă de civili şi mascaţi. România face progrese în încălcarea drepturilor omului

Pentru că împărţea pliante pe stradă în care îl critica pe primarul Gheorghe Nichita.