Ce-a însemnat greva pentru dvs.?
Exercitarea unui drept elementar.
De ce nu a fost posibilă o grevă pînă la capăt?
În cazul grevei noastre faptul că instanţa a oprit-o. Se pare că deocamdată în România doar judecătorii au dreptul la grevă. Ei câstigă toate procesele pentru drepturi salariale...
Între noi fie vorba, greva (întreruperea lucrului) din iarnă de către magistraţi a fost făcută cu plata integrală a salariilor. Procesele care stabileau pensia alimentară a copiilor sau cauzele privind pensia bătrânilor au primit teremene din martie până în decembrie. Ei au trebuit să rabde o grevă ilegală pe care nu avea cine să o anuleze.
În cazul grevei celorlalţi cred că cei care au iniţiat-o au mimat-o de fapt. Chiar şi aşa, există o mare ruptură între liderii naţionali şi cei din şcoli. Liderii din şcoli au devenit oamenii directorilor. Liderii de sindicat au ajuns să propună sancţionarea disciplinară a oamenilor din subordine. Asta spune tot.
Acum înţelegeţi poate de ce a apărut Sindicatul.
De ce tac profesorii? Deşi fără bani, înghit. De ce? Ce resurse au?
Profesorii din România nu sunt reprezentaţi cu bună credinţă. Din păcate unii sunt laşi, alţii sunt corupţi şi au ales să meargă pe această cale.
Cine a mai rămas în învăţămînt?
Învăţământul românesc îşi pierde în fiecare an profesorii buni. Locul acestora este realmente vândut de unii inspectori sau directori. Educaţia devine în fiecare zi un burete care acumulează oameni de slabă calitate. Cred că este un lucru valabil în general pentru România. Meritorcraţia a fost înlocuită de corupţie şi vânzarea funcţiilor mai ceva ca pe vremea fanarioţilor. Măcar atunci licitaţiile erau transparente.
O imagine dintr-un inspectorat bucureştean în care se dădeau posturi pentru suplinitori. O coadă la uşa inspectorului de personal. Uşa deschisă larg. (O transparenţă înduioşătoare). Fiecare om de la coadă are o sacoşă plină. Înăuntru inspectorul care dă posturile. O secretară evaluează sacoşa. Rezultatul evaluării este strict mimic. Expresia feţei indică ceva de genul „OK”, „strong” sau „slab”. Inspectorul face o prima ofertă de post pe 1 an. Dacă cel îndreptăţit refuză, iar evaluarea sacoşei a avut rezultatul „slab” raspunsul este „păi ce vreţi doamnă...” aluzie la inconsistenţa sacoşei. Oamenii ies cu numirea pe post dar fără sacoşă sau cu sacoşa goală. Este o metamorfoză inversă decât la piaţă. De la piaţă pleci cu sacoşa plină, de la Inspectorat cu ea goală.
Suplinitorii sunt „iobagii” învăţământului, ai directorilor şi inspectorilor. Cu noua lege Funeriu, absolut toţi profesorii vor fi în această stare socială. Se doreşte ca profesorii să fie îngenuncheaţi efectiv. Astfel şi generaţiile viitoare vor fi educate să stea în genunchi.
Ce-ţi trebuie ca om ca să rămîi ataşat de o asemenea profesie?
Pur şi simplu sa-ţi iubeşti meseria şi materia pe care o predai
Care sînt revendicările dvs. particulare?
Reducerea corupţiei cu 25%.
Ce principii vă duc să continuaţi greva?
Justeţea cauzei noastre.
Pînă cînd veţi sta în grevă? Veţi face gevă în vacanţă?
Deocamdată greva este oprită.
Cum aţi fost privit de către elevi, părinţi, proprii colegi? De ce?
Majoritatea absolută a părinţilor şi elevilor au susţinut şi susţin acţiunile greviste.
S-ar putea ca in toamnă să îi susţinem noi pe ei. Ministerul „Educaţiei” a încercat să instige părinţii şi elevii împotriva profesorilor grevişti spunându-li-se că greva înseamnă repetenţia copiilor lor, ceea ce a fost o mare minciună.
Nu credeţi că insistenţa dvs. v-a făcut neplăcut, chiar privit ca un nebun?
Această întrebare îmi aduce aminte de perioada naţional-comunistă când cine nu mai credea în comunism era internat la psihiatrie. Totuşi faţă de perioada stalinistă când erai împuşcat direct aceste metehne brejneviste sunt mai blânde.
Cum vedeţi închiderea mediilor peste capul dvs.?
Acest fapt echivalează cu desfiinţarea dreptului la grevă. Guvernanţii au găsit soluţii şi pentru situaţia în care nu ar fi găsit un complet de judecată favorabil.
De acum înainte profesorii pot face greve ani în şir deoarece pot fi înlocuiţi.
Cred că vă daţi seama că acest lucru este infracţiune, însă în România există acum 1,4 milioane de plângeri penale. Parchetele nu reuşesc să dea atâtea N.U.P.-uri la câte infracţiuni sesizează oamenii. Cred că peste câţiva ani când actualul preşedinte, după ce a obţinut toate majorităţile de care avea nevoie de când era primar, nu va mai putea candida vom face împrumuturi la F.M.I. să plătim procesele pierdute de România la C.E.D.O..
Cum arată reforma învăţămîntului de 20 de ani încoace? De ce? De ce fiecare ministru îşi vrea propria reformă?
Au existat încercări reale de reformare, dar au eşuat. Vaporul se duce la fund.
Există o singură problemă: CORUPŢIA. Dacă o rezolvăm pe aceasta celelalte se vor rezolva de la sine. Gânditi-vă că de fapt ne lipseşte omul potrivit la locul potrivit. Cuza şi Spiru Haret cred că se răsucesc în mormânt la ce se întâmplă în învăţământ.
Cuza a creat un sistem naţional de educaţie în condiţiile în care nu existau şcoli. Mă refer la clădire, acoperiş, nu mai spun tablă sau cretă. Nu existau fizic învăţători şi profesori şi cu toate acestea a reuşit.
Dvs. cum trăţi din salariu? Ce vă permiteţi, ce nu?
Trăiesc precum colegii mei. Când le spui oamenilor că esti profesor reacţia este aceea de compasiune parcă ai fi voluntar la Crucea Roşie. Atitudinea oamenilor este una cuprinsă între milă şi admiraţie. Am colegi care ascund că sunt profesori.
Ce mă afectează direct este că nu pot să-mi cumpăr acele carţi pe care mi le doresc. Vă puteţi imagina că student fiind mi-am luat mai multe cărţi decât mi-am luat ca profesor, deci ca salariat. Este paradoxal. Astăzi rişti ca în momentul în care ieşi la pensie să fii mai sărac decât la angajare. E total anormal.
Ce mîncaţi? Vă permiteţi somon? Vă permiteţi şampanie?
Nu fac excese. Decât mult şi prost mai bine puţin şi bun. Prefer mâncarea românească.
Ce cadouri faceţi?
Ultimul cadou l-am fîcut, ieri de ziua profesorei de sport greviste de la Şincai, Neagu Rodica, o minge de fotbal colorată.
Mergeţi la mare, la munte, în străinătate?
Destul de rar. Nu ştiu cum de reuşeam ca pe timpul lui Ceuşescu (deşi week-end-ul era de o zi) să merg de 2 ori pe lună şi acum mai rar... Aş vrea sincer să pot să merg fără să pun în balanţă întreţinerea.
Ce cărţi nu vă puteţi cumpăra?
Cărţile de istorie, la celelelate nu mai am pretenţii.
Mergeţi la Mall?
Da, merg la Mall...
Mergeţi la film, la teatru des?
Mai des la film, merg des cu elevii la teatru.
Ce vreţi de la viaţă?
Să trăiesc liber într-ă ţară liberă
De ce trăiţi?
Ca să ma bucur de viaţă evident.
De ce nu vă sinucideţi?
Pentru că viaţa este prea frumoasă.
Ce le spuneţi propriilor copii?
„Unii dintre voi aţi demonstrat că vă pricepeţi bine la matematică. Alţii sunteţi foarte tari la romană. Stiu sigur că vă pricepeţi şi la istorie, engleză, biologie şi, de ce nu sport (Prietenii ştiu...).
O lecţie pe care vreau să o păstraţi cu toţii este aceea a bunului simţ, a bunei purtări. Poate veţi uita formule la matematică, dar nu trebuie să uitaţi formulele de salut. Poate veţi uita domnia lui Ştefan cel Mare, însă nu trebuie să uitaţi să daţi locul pe scaun în metrou celor care au mai multă nevoie decat voi.
Ştiţi ca anii trec repede... Ne vom revedea în 2020. Unii dintre voi veţi fi casătoriţi atunci, alţii veţi avea şi copii. Aveţi grijă să nu le fie ruşine copiilor vostri de voi. Următorii 10 ani vor fi cei mai importanţi pentru tot restul vieţii. Veţi face liceul, veţi avea familie şi veţi veţi munci. Apropo, veţi începe să plătiţi şi facturi :). Sper să demonstraţi în primul rand că sunteţi OAMENI. Liberi şi responsabili. Pe care societatea se poate baza. Rămanem aproape!”
Care este revoluţia dvs. preferată din istorie?
Cea americană (1776-1783).
Dar grevă, din istorie?
Griviţa, pentru că atunci muncitorii au avut curajul să se opună curbei de sacrificiu.
Principala dvs trăsătură de caracter
Umanismul
Calitatea pe care aţi vrea s-o întâlniţi la un barbat
Inteligenţa
Calitatea pe care aţi vrea s-o întîlniţi la o femeie
Sensibilitatea
Ce preţuiţi cel mai mult la prieteni
Solidaritatea
Principalul dvs defect
Întârzii la întâlniri.
Îndeletnicirea dvs preferată
Istoria evident
Fericirea pe care vi-o visaţi
Să mănânc îngheţată în Hawai din salariul de profesor
Care ar fi pentru dvs cea mai mare nenorocire
Să îţi moară copilul ori să îl ai bolnav grav
Locul unde aţi vrea să trăiţi
Suedia
Culoarea preferată
Albastru
Florile care vă plac
Lalelele
Pasărea dvs. preferată
Pescăruşul
Prozatorul preferat
George Orwell
Poetul preferat
Eminescu
Versurile preferate
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.
Eroii preferaţi din literatură
Winston Smith din „1984”
Eroinele preferate din literatură
Julia din „1984”
Eroii preferaţi din viaţa reală
Mircea Badea
Ce urîţi cel mai mult
Laşitatea
Greşelile care vă inspiră cea mai mare indulgenţă
Lipsa intenţiei
Deviza pe viaţă
Frumuseţea este trecătoare, prostia este veşnică
Laura din 1984? LAURA?
RăspundețiȘtergereNu Julia cumva?
Asa e. Am corectat. Multumesc.
RăspundețiȘtergere