marți, 29 decembrie 2009

Subiecte tip II BAC istorie - caracteristici ale totalitarismului

10 caracteristici ale totalitarismului

Totalitarismul reprezintă un regim politic care neagă în totalitate sau aproape în totalitate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, intervenind în viaţa privată a oamenilor. Totalitarismul nu trebuie confundat cu dictatura care se referă la un regim politic în care puterea este monopolizată de o persoană (sau un grup restrâns de persoane), neexistand o reală separaţie a puterilor în stat. Deşi există o legatură strânsă între totalitarism şi dictatură ele nu sunt într-o relaţie de sinonimie perfectă.

1. Existenţa unui sistem politic bazat pe un partid unic.
Regimurile totalitare indiferent de orientarea lor politică nu admit existenţa mai multor partide, nici existenţa unei opoziţii. Monopolul puterii se exercită printr-un singur partid, legea neadmiţând un sistem pluripartit. Astfel în viaţa politică nu există o reală competiţie de idei
În România un astfel de sistem a fost inaugurat de regele Carol al II-lea care a înfiinţat în 1938 Frontul Renaşterii Naţionale (F.R.N.), devenit în 1940 Partidul Naţiunii. Ulterior în perioada regimului comunist (1948-1989) a funcţionat Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.) condus de Dej, transformat în Partidul Comunist Român (P.C.R.) în 1965 de către Nicolae Ceauşescu.

Sigla P.C.R.

În Europa cele mai relevante cazuri sunt: Germania lui Hitler (1933-1945) sau U.R.S.S. (Rusia) (1917-1990). În Germania, în mod paradoxal partidul care a instaurat dictatura şi regimul totalitar (N.S.D.A.P. - Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, adică Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc German) a câştigat alegerile printr-un vot democratic. Ulterior prin diferite maşinaţiuni a devenit partid unic. Modalitatea prin care cel mai important partid de opoziţie (Partidul Comunist) a fost scos în afara legii în Germania a fost înscenarea incendierii Reichstagului (Parlamentul german) în 1933. Ulterior - în Procesul de Nürnberg, - s-a demonstrat că de fapt naziştii au fost cei care au pus la cale incendierea, pentru a avea pretext să elimine opoziţia. O teorie asemănătoare există şi în filmul "Zeitgeist" în ceea ce priveste evenimentele de la 11 septembrie 2001 care ar fi sevit ca pretext pentru administraţia Bush de a declanşa agresiunea împotriva Irakului (care oricum nu a avut nici o implicare în evenimente).

Sigla N.S.D.A.P.

În Rusia comunistă singurul partid legal a fost Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). Acesta a avut succesiv mai mulţi lideri: Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev, Andropov, Cernenko şi Gorbaciov.
Simbolul comunist în Rusia


Exemple de sisteme politice cu partide unice mai există şi astăzi în afara Europei: China, Cuba, etc.

2. Cultul personalităţii.
Sistemele totalitare nu admit criticarea conducătorilor. Aceştia pot fi doar lăudaţi nu şi criticaţi. În cinstea lor se fac spectacole omagiale, se compun imnuri sau se scriu poezii.
La nivelul istoriei acest cult se inspiră din tradiţia antichităţii, din Egiptul antic sau Imperiul roman. Greşelile conducătorilor sunt ascunse, iar deciziile lor sunt lăudate. În general tot ce se întâmplă pozitiv este meritul conducătorului, iar ceea ce este negativ (real sau nu) este pus pe seama opozanţilor care trebuie eliminaţi.
În România cel mai cunoscut exemplu rămane Nicolae Ceauşescu.
Iată cateva versuri închinate lui Ceauşescu dintr-o antologie a ruşinii:

"Prin noi, poeţii, tot poporul nostru
Care vă ştie somnul nedormit
Pentru această Patrie de aur
Vă vrea un drum de viaţă fericit."

(Versuri de V. Carianopol, "Omagiu", 1979)

Conducători care s-au înconjurat de cultul personalităţii sunt: Stalin, Hitler, Mao, etc.



Urmăriţi audio/video (click imagine)

Un cunoscut economist şi filozof occidental din sec.XX, Friedrich August von Hayek (1899-1992) atrăgea atenţia asupra faptului că nu este o întâmplare că oameni ca Hitler sau Stalin ajung la putere. În cartea sa cea mai cunoscută, "Drumul către servitute" (1938), Hayek arată că societatea aduce la putere oameni precum Hitler sau Stalin.

3. Existenţa unei organizaţii de poliţie politică secretă.
Toate sistemele totalitare se bazează excesiv pe existenţa unei organizaţii de poliţie politică secretă. În România cel mai cunoscut exemplu rămane Securitatea (Departamentul Securităţii Statului cum a fost numită oficial) înfiinţată prin renumitul decret nr.221/1948. Securitatea si-a schimbat numele în 1990 în S.R.I. (Serviciul Roman de Informaţii) . Securitatea avea departamente precum Serviciul "D" (care se ocupa de dezinformarea populaţiei, lansarea de diversiuni, etc) . După 1990 S.R.I. a fost acuzat adesea de practici ale fostei Securităţi chiar de către ofiţerii săi (a se vedea cartea capitanului (r.) SRI, Constantin Bucur - "Poliţia politică în acţiune") tipărită în anul 2000. Astăzi efectivele serviciilor secrete din România sunt apreciate ca fiind de trei ori mai mari decât în vremea regimului comunist în condiţiile în care populaţia din ţară a scăzut dramatic de la cca.23 de milioane locuitori la aprox.21 milioane, înregistrându-se un spor negativ.


(Deasupra) Unul din fostele sedii ale Securităţii (spionajul extern) unde îşi avusese biroul şi Ion Mihai Pacepa. actualmente sediul instanţei supreme a României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Securitatea Română a fost creată după modelul din Rusia al K.G.B.-ului (Komitet Gosudarstvennoj Bezopasnosti - Comitetul Securităţii Statului).
În Germania nazistă rămâne renumit exemplul Gestapo (prescurtare de la Geheime Staatspolizei, poliţia secretă de stat).

Fostul sediu K.G.B. din Moscova

În fosta Germanie comunistă (R.D.G.) a funcţionat tot după modelul sovietic serviciul secret STASI - Das Ministerium für Staatssicherheit (Ministerul pentru Securitatea Statului) care de asemenea a fost acuzat de activităţi de poliţie politică.
Emblema STASI

Fostul sediu STASI din Berlin.

În ultimii ani au aparut grave acuzaţii la adresa serviciului secret al S.U.A. (C.I.A.) în ceea ce priveşte practicile specifice totalitarismului, mai ales în legătură cu centrul de la Guantanamo.

Sediul central al C.I.A.

4. Utilizarea torturii
Tortura presupune producerea intenţionată a unor puternice suferinţe fizice sau mentale unei persoane aflate în imposiblitatea de a se apăra.

Tortura a fost şi este o practică utilizată de toate sistemele totalitare sub diferite pretexte. Tortura a fost aplicată deopotrivă pe toate continentele fiind interzisă pe plan mondial prin rezoluţia Adunarii Generale a O.N.U. din 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cu toate acestea din ce în ce mai multe state utilizează tortura sau chiar au legalizat-o (exemplu România, Israel sau S.U.A.)

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
Articolul 5.

Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degrandante.

Guantanamo (S.U.A.)

În România torturile aplicate de Securitate şi Miliţie sunt continuate de Poliţie, inclusiv în sistemul penitenciar. România este condamnata în fiecare an la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - C.E.D.O. (jurisdicţie internaţională cu sediul la Strasbourg) pentru torturile aplicate propriilor cetăţeni, statul român fiind obligat să plătească an de an sume considerabile în euro drept despagubiri.

Turcia s-a remarcat prin acţiuni împotriva minorităţilor, în trecut armenii, iar în prezent kurzii.

Model subiect tip II propus pentru sesiunea Bacalaureat 2010 (click pe imagine)



(va urma)



4 comentarii:

  1. O completare legată de legalizarea torturii în România.

    Noul Cod penal al regimului Băsescu care a "reformat" în sfârşit justiţia spre mulţumirea norodului prevede:

    Art. 281 Tortura
    alin (6) "Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele."

    În S.U.A. şi Israel există reglementări asemănătoare.

    Un alt "câştig" al norodului (Regimul Băse face reformă nu se joacă, iar cetăţenii "doarme" liniştiţi ca pe vremea F.N.I)era să fie legalizarea incestului. Dar n-a fost să fie (datorită presei) şi a rămas penal.

    RăspundețiȘtergere
  2. Relativ la cauzele României la CEDO statisticile arată că Romania este pe primul loc între membrele UE. Numarul de plângeri noi a înregistrat în 2008 o creştere cu 23%, depăşind 97.300 de procese, ceea ce înseamna ca aproape 100.000 de romăni şi-au căutat dreptatea în afara ţării în 2008.
    Tot în 2008 statul român a fost condamnat să plătească 12,2 milioane de euro despăgubiri din procese pierdute cu cetăţenii români(cele mai mari daune din Europa).

    La polul opus, cel mai puţin de plată a avut Suedia (4.000 de euro), în timp ce şapte state, printre care Danemarca şi Irlanda, nu au avut nimic de plată...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand o sa postati resul de 6?

      Ștergere
  3. Cand vin celelalte va rog?

    RăspundețiȘtergere

Responsabilitatea pentru părerile exprimate în rubrica "Comentarii" aparţine autorului.