SRI - un pericol pentru democrație și libertățile cetățenilor

 

SRI - un pericol pentru democrație și libertățile cetățenilor

Preluare din Cotidianul, autor: Cornel Nistorescu

Apariția documentelor coordonate de generalul maior Florian Coldea, prim adjunct al directorului SRI, are meritul de a risipi și ultimele îndoieli legate de regimul Băsescu. Bătrânul securist de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu a construit un sistem după chipul și asemănarea sa, pornind de la cât a putut pricepe cel mai slab stundent dintr-o promoție a Institutului de Marină Mircea cel Bătrân (Traian Băsescu s-a clasat pe ultimul loc pe lista absolvenților din promoția sa!). Ce a rezultat din încrucișarea educației, instrucției și experienței unui comandant de navă cu râmele turnătoriilor către Securitate și cu ideile democratice? Un președinte hăhăit care și-a construit piramida de putere pe încălcarea libertăților democratice, pe debilizarea instituțiilor și pe infiltrarea cu agenți și turnători a partidelor politice și a presei din România.

Mai mult, descoperirea avansărilor în grad efectuate semi-legal de MApN în perioada de înflorire a prieteniei Oprea-Băsescu ne arată că personalități din societatea civilă au fost ridicate în grad pentru a pregăti și o alternativă militară pentru situații de criză. Dar cu aceiași oameni cu care Traian Băsescu și-a derulat și proiectul semi-civil și semi-democratic al acestor ani.

Să revenim la cazul de poliție politică de la Jurnalul Național. El probează că în 2006 situația penetrării redacțiilor de presă de către regimul Băsescu atinsese cote profesionale avansate, cu departamente de supraveghere, rapoarte, înregistrări, ofițeri de legătură și materiale stocate. Documentele ne mai arată că toată această activitate se desfășura (și se mai desfășoară încă!) în cadrul Departamentului pentru Apărarea Constituției și Securitate economică. Supravegherea presei și Apărarea Constituției? Adică lucruri de maximă importanță pentru siguranță națională.

Abia acum înțelegem de ce a insistat Traian Băsescu pentru includerea presei între ”vulnerabilitățile” la adresa sigranței naționale. Nu din cauza pericolului pe care presa l-ar fi putut reprezenta cât pentru faptul că această încadrare ar fi permis regimului organizări și alocări speciale în materie, adică ascultări pe termen mai lung, costuri de urmărire și supraveghere mai mari și statut de ”strict secret” pentru orice operațiune efectuată asupra unui ziarist sau asupra unei redacții.

Cu trecerea presei între vulnerabilități la adresa sigurnaței naționale Traian Băsescu a încercat să obțină un stat polițienesc cu acte în regulă și cu aparență europeană. Or acum avem dovada. Regimul Băsescu acționează ca și cum mass media ar fi între principalele pericole pentru siguranța națională. Citind cu atenție ștampila lângă care semnează primul adjunct al directorului SRI Florian Coldea putem înțelege că toată supraveghera, infiltrarea, urmărirea și chiar șantajarea unor ziariști s-a desfășurat în baza prevederilor legale după care lucrează Apărarea Constituției. Adică la fel cum sunt tratați dușmanii României și cei care atentează la integritatea statului roman și a ordinii sale de drept.

De ce am pomenit și șantajarea unor ziariști? Puțini știu de faptul că un nemernic din sistem, într-un context nefericit, i-a furnizat lui Traian Băsescu listele ofițerilor acoperiți. Asemenea informații de maximă imporanță, conform uzanțelor și normelor interne de organizare, sunt străine chiar și conducătorilor acestor instituții. Or, Traian Băsescu, pe lângă rapoartele secrete despre fraudele economice comise de demnitarii români, deține și listele ofițerilor acoperiți ai SRI. Cum mulți dintre aceștia lucrează în Parchet, în Parlament, în partidele politice și în redacții de ziare și televiziuni e de crezut că Traian Băsescu le-a folosit cu vârf și îndesat. Este suficient ca acești aomeni să primească o atenționare gen ”nu-i bine, domnu chestor” ca ei să se conformeze. Și dacă nu, șantajul cu statutul de acoperit nu are cum să dea greș.

Cazurile de poliţie politică şi de abuz sunt mai multe și mai vechi pe fișa publică a generalului maior Florian Coldea. De data aceasta, întâmplarea (poate chiar nemulțumirile personalului) a făcut ca asemenea documente să iasă din sistem spre a ajunge în presă pentru a dovedi cetățenilor români amploarea statului polițienesc, duplicitatea statului democratic și mecanismul feroce de supraveghere a drepturilor și libertăților. Hazul cel mare (căci totate cazurile și bancurile cu milițieni au și humorul de rigoare!) vine de la faptul că documentele probează incompetența crasă a celor care conduc poliția politică a regimului Băsescu.

Aceștia instrumentează un întreg arsenal de practici pentru a supraveghea o redacție și un ziarist care a scris despre o aventură investițională, faimosul (pentru costuri!) spital SRI de la Balotești. Proiectul acesta de găgăuță trebuia dus la bun sfârșit, cu toate beneficiile colaterale provenind din contractele de constuire și dotare. Pentru a-l convinge pe premierul Adrian Năstase să aloce alte fonduri suplimentare necesare finalizării spitalului, echipa SRI a pregătit o notă de fundamentare (ea se găsește și în Hotărârea de Guvern!) privind utilitatea acestui spital și în relațiile de colaborare cu NATO (că nu ne ajung atâtea spitale și policlinici militare transformate în Colonelul SRL !). După ani și ani, aceiași oameni au inițiat supravegherea unei redacții și a unui jurnalist exact pentru ce au conceput ei într-un material de repartizare a fondurilor de la Guvern. Un fel de milițianul care își urmărește umbra sau își filează propria gândire!?

Cu alte cuvinte, pe ce cheltuie SRI banii contribuabililor, obținuți cu dărnicie de la bugetul public, mai ales de la Guvernul Emil Boc? Pe spitale, pe urmăriri de jurnaliști, pe celule de criză, pe produs articole și, pe alte filiere, chiar pentru ”promovarea” loviturii de stat din România.

Nu cumva ne aflăm în fața unei monstruozități de pe care documentele publicate de noi ridică un colțișor al voalului care le acoperă? Încă un document sau încă o mie de acest fel tot acolo ne-ar duce. Adică la un comportament de stat polițienesc!

Din acest moment rolul nostru trece în plan secund. Instituțiile statului trebuie să își exercite atribuțiile. Ele au obligația de a apăra libertățile cetățenești, democrația și de a feri de la deturnare alte instituții ale statului. De aici înainte Comisia de control a activității SRI, Parlamentul României, asociațiile profesionale și cele pentru apărarea libertăților cetățenești, toate trebuie să își dovedească eficiența.

Traduse în portugheză, engleză, franceză și germană, aceste documente ar ajuta Comisia Europeană să înțeleagă ce fel de personaj susțin cu atâta zel în România!

Guvernul ia bani de la educatie si sporeste bugetul politiei politice: SRI, SIE, STS, DNA, etc.

 

Bolnavii stau câte 2 în pat în spitale, cei suferinzi de cancer si alte boli grave nu au medicamente, educatia si sanătatea din Romania au cea mai mica alocare din Europa, culmea, din cel mai mic buget al unei tari din UE, iar guvernul sporeste bugetul la SRI, SIE, STS, DNA, etc.

În România, preţul gazului creşte, iar în Bulgaria şi Ungaria preţului gazului scade atât pentru populaţie

Parlamentarii români votează reînvierea Nabucco

Taguri: România. Comentarii , În lume, Romania, Economic, Nabucco, Comentarii

Valentin Mândrăşescu

22.05.2013, 14:56

Recent, presa din România a făcut o descoperire uluitoare. În România, preţul gazului creşte, iar în Bulgaria şi Ungaria preţului gazului scade atât pentru populaţie cât şi pentru consumatorii industriali. Printre explicaţiile propuse de analiştii şi politicienii bucureşteni se numără tandemul clasic, care include „cerinţele Uniunii Europene” şi „pomenile electorale” practicate de populiştii de la Sofia şi Budapesta. Soluţia propusă de parlamentarii români este proiectul Nabucco în favoarea căruia au votat toţi aleşii neamului cu excepţia ecologistului radical Remus Cernea. Proiectul Nabucco este susţinut de o parte a elitei politice europene şi de aripa radicală a administraţiei americane. În ciuda acestei susţineri, care se manifestă mai mult la nivel declarativ, gazoductul nu are contracte de livrare a gazului natural şi a pierdut toţi susţinătorii serioşi. Startul construcţiei gazoductului trebuia să fie dat în 2013, dar acum este clar că acest proiect nu va demara deloc. În fond, România (din nou) a plătit biletul pentru o călătorie într-un tren care nu va pleca din gară. Mai mult, aceste acţiuni sunt vizibile şi vor avea anumite consecinţe mai mult decât nefaste.În martie 2013, RWE, compania energetică germană care susţinea proiectul Nabucco, a început căutarea unui cumpărător pentru participaţia deţinută în consorţiul care urma să construiască gazoductul. Cumpărători pentru acţiunile deţinute de RWE nu s-au găsit şi doar OMV a fost dispus să le preia pentru o sumă modică. În condiţiile actuale, după ce nemţii de la RWE au plecat din scenă, printre companiile care susţin proiectul Nabucco au rămas doar OMV, MOL, Transgaz, Bulgargaz şi BOTAS, adică doar companii de „mâna a doua” sau chiar din „liga a III-a” a clasamentului european. În fond, dintre toate companiile menţionate, numai OMV are acces la nişte resurse financiare relativ serioase şi acest lucru se datorează în exclusivitate faptului că România este o colonie energetică a Austriei. Însă chiar şi exploatarea gratuită a resurselor României nu generează fluxuri financiare care să fie suficiente pentru construcţia Nabucco. Presupusa susţinere politică din partea Uniunii Europene şi SUA nu s-a materializat printr-o participare financiară a vreunei companii mari din Europa sau America. Citeşte mai mult Sursa: Preluare Corneliu RIEGLER Vocea Rusiei.

SIMULAREA EXAMENULUI DE BACALAUREAT - model rezolvare istorie

SIMULAREA EXAMENULUI DE BACALAUREAT

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

Disciplina ISTORIE

Model rezolvare realizat de prof. Corneliu Riegler, C.N.B. „George Coşbuc”

Notă: La unele cerinţe pot exista şi alte exemple de răspunsuri, selecţii de texte sau interpretări istorice decât cele din modelul de faţă care este orientativ.

Subiectul I (30 puncte)

1. Secolul XII
2. Maramureş, Teritoriul de la est de Carpaţi
3. Din sursa A: Leustachius; din sursa B: Dragoş
4. Sursa A
5. Cauză: „Pentru a proteja frontiera de est a Regatului ungar şi a bloca pasurile

(trecătorile) Carpaţilor Răsăriteni, în eventualitatea unor incursiuni tătare.”

Efect: „zona din vecinătatea trecătorilor a fost organizată sub aspect militar”.

6. Cele mai importante instituţii centrale ale statului medieval au fost: domnia, biserica, armata, sfatul domnesc, adunarea ţării (boierilor), etc.

Domnia reprezintă instituţia puterii centrale. Ea coordonează celelalte instituţii prin domnitor care purta titlul de “Io, mare voievod si domn”. (deci are prerogative religioase, militare şi civil-administrative).

Particula “Io” nu semnnifică pronumele “Eu”, ci este o prescurtare de la numele bizantin “Ioannes” care înseamnă cel ales de Dumnezeu (“unsul lui Dumnezeu”) (În Moldova se folosea şi expresia “din mila lui Dumnezeu domn”), adică era o formula a monarhiei de drept divin care indica faptul că puterea provine de la Dumnezeu.

Termenul de “voievod” vine din limba slavă = “conducătorul oştilor” (conducător militar/funcţia de apărare a ţării). În general expresia prescurtată “vodă” îl desemna pe domn (ex. Mircea Vodă, Ştefan Vodă, etc).

Termenul de “domn” (şi domnie) vine din limba latină de la dominus = “stăpânul ţării” (conducător civil). Titlul de domnie (vezi titlul lui Micea (1386-1418): “Eu, Io Mircea , mare voievod şi domn, singur stăpânitor a toata Ţara Ungrovlahiei (adică Valahia dinspre Ungaria, adică Ţara Româneasca) şi al parţilor de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti şi herţeg al Amlaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului (Ţara Severinului) şi de amândouă părţile peste toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare (adică Dobrogea – Marea Neagră) şi singur stăpânitor al cetăţii Dârstor (adică Durostor, Dristor sau Silistra azi)”. (Document din anul 1406 de la mănăstirea Tismana)

Succesiunea la tron avea la bază principiul ereditar şi electiv. Din cauza faptului că boierii puteau să aleagă ca domn pe oricare fiu al familiei domnitoare, acest lucru dădea ocazie boierilor să conteste autoritatea domnească şi puterilor străine (Ungaria, Turcia, Polonia) să se amestece în treburile interne. După căderea Ţărilor Române sub vasalitate otomană (sec.XV-XVI) sultanul îşi asumă dreptul de a numi domnitorul. În conducere domnul se sprijinea pe biserică, armată, sfatul domnesc şi adunarea ţării formată din boieri.

Armata era instituţia care asigura apărarea ţării. Era subordonată direct domnitorului prin prerogativa sa de “mare voievod”. Era formată din oastea cea mică şi oastea cea mare.

Oastea cea mică era o armată de profesionişti care era bine înarmată şi bine echipată, lupta călare (cavalerie). Formată de boieri (nobili) şi oamenii aduşi de ei luptau călare (având armuri, scuturi, cămaşi cu zale, lance) numara în jur de 12.000 de oameni în Moldova pe timpul lui Ştefan.

Nucleul armatei îl constituia garda domnitorului.

Oastea cea mare cuprindea şi oastea cea mică la care se adaugau trupele formate din ţărani liberi (numiţi moşneni în Ţara Românească şi răzeşi în Moldova). Foarte rar obligaţiile iobagilor (numiţi rumâni în Ţara Românească şi vecini în Moldova) erau transformate în obligaţii militare. Oastea cea mare era convocată doar în caz de mare pericol (exemplu în vremea lui Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepes şi Ştefan cel Mare când au atacat turcii) şi ajungea la cca.40.000 de oameni (inclusiv “oastea cea mică”). Oastea ţăranilor lupta pedestru şi era slab înarmată, puţini aveau arme adevărate (săbii), restul arcuri şi lănci, coase, topoare sau furci.

7. Autonomiile locale care vor contribui la constituirea statului medieval de la sud de Carpaţi sunt menţionate în Diploma cavalerilor ioaniţi (1247), respectiv Cronica Ţării Româneşti. Specific Valahiei îi este faptul că autonomiile (formaţiunile prestatale) care vor contribui la crearea acestui stat: „cnezatele” lui Ioan şi Farcaş, „voievodatele” lui Litovoi şi Seneslav sau „Ţările” Severinului, Haţegului, Loviştei sau Făgăraşului au fost unite printr-un „descălecat” sub conducerea lui „Negru Vodă” din Ţara Făgăraşului în prima jumătate a sec.XIV.

Subiectul II (30 puncte)

1. Italia
2. foştii combatanţi; tineri ofiţeri; soldaţi ai trupelor de elită;
3. Mussolini; Partidul Naţional Fascist
4. Congresul partidului organizează „Marşul asupra Romei”; o parodie de revoluţie populară, menită să exercite presiuni asupra clasei politice şi a regelui.
5. Din punctul meu de vedere clasa conducătoare este vinovată pentru ascensiunea fascismului în Italia deoarece consideră că: „va putea să manevreze grupare şi pe şeful ei” şi „că va instaura o dictatură provizorie – este timpul pentru a restabili ordinea – şi de a lichida organizaţiile revoluţionare”.
6. Regimurile politice democratice sunt o caracteristică a secolului XX deoarece întâlnim în această perioadă trăsături precum pluripartidismul (pluralismul politic), separarea puterilor în stat, dreptul la vot, libertatea cuvântului sau a presei în state precum Anglia, Franţa sau România. Un fapt istoric relevant este adoptarea Constituţiei din 1923 în România, o constituţie liberală în care regăsim trăsăturile democraţiei. În concluzie, deoarece în state precum Anglia, Franţa sau România regăsim trăsăturile democraţiei, putem afirma că regimurile politice democratice sunt o caracteristică a secolului XX.

Subiectul III (30 puncte)

Ideea romanităţii românilor în viziunea istoricilor

Romanitatea românilor este o temă care a atras atenţia umaniştilor, cronicarilor şi istoricilor încă din epoca apariţiei românilor în istorie – Evul Mediu, dar studiile sau dezvoltat mai ales în epoca modernă şi contemporană deoarece latinitatea şi continuitatea în spaţiul carpato-danubiano-pontic au fost contestate din motive politice.

Cauzele implicării istoricilor în abordarea romanităţii românilor în epoca modernă sunt legate de interesul ştiinţific pentru originea poporului român, dorinţa de a demonstra „originea nobilă” a poporului român pentru a obţine drepturi în Transilvania sau dimpotrivă, deoarece se dorea contestarea drepturile românilor din Transilvania sub pretextul că românii nu au o „origine nobilă” precum maghiarii, saşii şi secuii, deci nu pot avea drepturi.

În secolul XVIII episcopul român Inochentie Micu învocă în petiţiile sale întitulate „Supllex Libellus” (1741-1744) originea latină (romanică) a poporului român ca argument că avem „originea nobilă”. Astfel romanitatea românilor devine o miză pentru drepturile românilor motiv pentru care Franz Joseph Sulzer, ofiţer în armata austriacă, va elabora teoria imigraţionistă (1781) ce susţine faptul că românii s-au format în sudul Dunării şi că nu sunt urmaşii romanilor (deci nu au „origine nobilă”). Astfel s-au conturat în istoriografie cele două teorii: cea a continuităţii, respectiv teoria imigraţionistă.

Din dorinţa de a susţine drepturile românilor în contradictoriu cu Sulzer, reprezentanţii Şcolii ardelene (Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Samuil Micu) au exagerat latinitatea românilor susţinând originea pur romanică a poporului român. Ei au elaborat o nouă petiţie numită „Supllex Libellus Valachorum” (1791). [pagina 1]

Dezbaterea a continuat în sec.XIX când Robert Rösler dezvoltă teoria imigraţionstă (numită de acum şi teorie rösleriană), dar este contrazis de istorici precum B.P. Haşdeu, Dimitrie Onciul sau A.D. Xenopol.

În sec.XX romanitatea românilor a fost susţinută de către mari istorici precum Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, respectiv Adolf Armbruster, autorul lucrării „Romanitatea românilor – istoria unei idei” (1972).

Romanitatea românilor este susţinută prin idei precum latinitatea limbii române întrucât peste 60% din cuvintele sale au origine romanică, respectiv hidronimele (numele de ape) de pe teritoriul românesc păstrate într-o proporţie de cca.80% cu nume romane (ex. Alutus-Olt, Maris-Mureş, Crisius-Criş sau Samus-Someş).

Din punctul meu de vedere este necesară studierea romanităţii românilor pentru că suntem un popor latin şi trebuie să ne cunoaştem originile. Un fapt istoric relevant este cucerirea romană a Daciei petrecută sub domnia împăratului Traian (98-117) în anul 106 ceea ce a declanşat cea mai importantă etapă a romanizării. Istoricul A.D. Xenopol s-a preocupat îndeaproape de acest subiect realizând lucrarea „Istoria românilor din Dacia Traiană”. În concluzie, deoarece suntem un popor latin, consider că este necesară studierea romanităţii de către istorici.

În final se poate afirma că romanitatea românilor a fost subiectul unor controverse începute în epoca modernă şi care au la bază motive politice, legate de drepturile românilor din Transilvania.Astăzi însă romanitatea românilor este evidentă pentru oricine aşa cum este evidentă şi pentru italieni, spanioli sau francezi. [pagina 2]